Oraselul copiilor

Categories: Proiecte

 Proiectul se adreseaza copiilor de varsta scolara.

Scopul proiectului este acela de a educa și orienta copiii pentru a înțelege rolul lor într-o societate europeană, iar obiectivele propuse sunt acelea de a dezvolta conștiința socială a copiilor, de a informa cu privire la rolul fiecărei instituții în stat, precum și de a încuraja tinerii să se implice în acțiuni de voluntariat.

În cadrul evenimentului se va organiza un ”oraș în miniatură”, unde vor fi prezente principalele instituții ale statului: Primăria, Poliția, Pompierii, Spitalul, Banca, Poșta, Fabrica, Școala, Biserica, Teatrul, Muzeul, Supermarketul, precum și un stand al Asociației Studențești AMiCUS, unde copiii vor putea afla despre alte proiecte de voluntariat organizate de asociație.

Copiii vor avea posibilitatea să cunoască atribuțiile și rolul fiecărei instituții în parte, explicate pe înțelesul lor, într-un mod atractiv, prin demonstrații sau oferire de servicii, vizita constituindu-se de fapt într-un traseu pe care copiii îl vor parcurge într-o ordine anume. Ei vor porni de la ”Primărie”, unde vor primi un ”buletin” care va conține datele personale și care va fi completat pe măsură ce aceștia vor vizita standurile.
Printr-o bună cunoaştere a societăţii în care trăim şi a drepturilor şi responsabilităţilor noastre ca cetăţeni, noi, tinerii şi generaţiile care ne urmează avem puterea de a schimba lumea în mai bine.

Adesea lumea în care trăiesc copiii e diferită de lumea adulţilor iar informaţiile pe care le au copiii despre instituţiile statului sunt de multe ori greşite sau lacunare. La maturitate, moment în care sunt nevoiţi să renunţe la lumea lor şi să se confrunte cu o lume mai dură, plină de responsabilităţi, mulţi dintre ei intră în această etapă a vieţii având prejudecăţi cu privire la anumite instituţii, necunoscând menirea si scopul acestora.
Proiectul ”Orășelul copiilor ” este o iniţiativă a Asociației Studenţeşti AMiCUS Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat împreună cu primariile locale, poliția municipala, spitalul municipali, Poșta Română, Detașamentul de Pompieri, banci si alte institutii.

Lasă un răspuns

four − 3 =